Bogdan Andone, replică pentru Sorin Cârţu: „Nu ne antrenăm la grătare. Abia azi îl facem pe primul și o să stăm la un pahar de vin, de bere…am tăiat și porcul!”

Bogdan Andone, replică pentru Sorin Cârţu:
  • Publicat:

Antrenorul Astrei, Bogdan Andone, s-a enervat, după ce Sorin Cîrţu, preşedintele Craiovei, a spus că giurgiuvenii reprezintă o echipă care se antrenează la grătare.

„Referitor la grătare, am rămas puţin mirat de ceea ce a spus domnul Cârţu, nu vreau să intru în nicio polemică, nici cu domnul Cârţu, nici cu altcineva, dar nu e frumos să spui despre o echipă cum e Astra că se antrenează la grătare. De o lună şi jumătate, de şapte săptămâni de când sunt eu la echipă, astăzi va fi prima zi în care vom face un grătar. Nu vreau ca jucătorii să se simtă jigniţi în niciun fel. Ei muncesc foarte mult la antrenamente, sunt antrenamente cu intensitate mare şi reuşesc să treacă peste toate problemele care sunt la echipă”, a declarat Andone, la DigiSport.

Bogdan Andone, replică pentru Sorin Cârţu

Antrenorul „astralilor” a continuat: „Chiar şi grătarul, nu este prăjeală, nu este nimic, este o mâncare pentru sportivi. Este benefică o astfel de masă, pentru că e important ca jucătorii să stea împreună, iar noi ca staff să stăm printre ei, să mai discutăm, este foarte important să avem o atmosferă bună şi această atmosferă se face şi la un grătar, şi la un pahar de vin sau de bere. Avem tot, de la şorici, la cârnaţi, s-a tăiat şi porcul, avem tot ce e nevoie pentru a face o masă cum merită aceşti băieţi după acest week-end. Punem mână de la mână, unul vine cu vinul, unul cu berea, altul cu cârnăciorii, altul cu şoriciul, Budescu aduce o brânză, ne organizăm ca o echipă„.

Astra Giurgiu a învins, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, 3-1, pe FCSB, într-un meci în care bucureștenii au condus cu 1-0.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×